A fi sau a nu fi profesoară

Un copil care iubea limba și literatura: română, engleză, franceză

Este cineva aici care crede in destin? Iar daca DESTIN este un cuvânt prea mare, să restrângem, poate la sensul vieții, sau sa mai restrângem puțin și să alegem vocație?

Când eram mica mică, încă nu intrasem la școală, ai mei s-au străduit foarte mult să îmi insufle un „ce ai să te faci când vei fi mare” așa cum îl vedeau ei pentru mine la modul ideal. Mi se prezenta o imagine frumoasă, în care atunci când voi fi mare voi fi chimistă, sau cel puțin doctor, iar halatul alb și mâinile băgate nonșalant în buzunar, ca pentru o persoană total lipsită de griji, erau simbolul viitorului strălucit pe care mi-l descriau. Se întâmplă totuși, că această poveste nu mi s-a părut niciodată a-mi aparține, nu era cu mine, ceea ce în timp s-a și adeverit.

La grădiniță nu lipseam cu poeziile de la nici o serbare iar la serbarea abecedarului mi s-a atribuit rolul prezentatoarei. Odată ajunsă la școală, a început să-mi placă mai întâi să citesc și apoi să scriu poezii. Citeam tot ce îmi pica în mană, răscoleam deseori biblioteca sărăcăcioasă a orașului după titluri întoarse de la alți cititori iar când am descoperit biblioteca uitată într-un geamantan urcat pe șifonier a bunicii am fost în al nouălea cer.

Apoi s-a dovedit că aveam mai mult talent la română decât la matematica, dar asta pentru că eram în permanentă competiție cu colegii mei, olimpici pe județ și pe țară la matematică, fapt care a reușit să-mi construiască un complex și o încordare în ceea ce privește această materie, pe care am ajuns să o înțeleg și să o îndrăgesc abia atunci când am reluat-o împreună cu fiul meu, al cărui meditator am fost in clasele primare si gimnaziu.

Apoi am început să învăț limbile străine.

Engleza din clasa a 5-a și franceza din clasa a 6-a. Le adoram! Nu îmi scăpa nimic! Eram ca un burete atunci când aveam ocazia să răsfoiesc colecția „Engleza fără profesor” pe care o aveam acasă și cărțile de la Biblioteca Franceza a orașului. Îmi plăceau mult și istoria și științele naturii, mai ales pentru că am avut profesori deosebiți, de care îmi amintesc cu mare drag, dar în materiile care implicau limba și limbajul mă regăseam cu totul.

Un copil care își căuta calea de urmat.

Așa se face că, atunci când am terminat clasa a 8-a, intuiția mea de copil de 14 ani a găsit că alegerea cea mai buna pentru mine ar fi fost să urmez Liceul Pedagogic. Pentru cei care nu au trăit vremurile anilor școlari 1980-1990, atunci era momentul de treapta I, cea care putea stabili traseul in viață pentru pruncii acelor ani. Intuiția, nu mintea, deoarece mintea mi-ar fi cerut sa urmez o clasă de matematică fizică, pentru a putea rămâne în orașul natal, dar daca sensul era într-adevăr de a-mi fi dezvoltat aptitudinile cu scopul de a-mi urma vocația, Pedagogicul era alegerea.

Iar fiindcă suntem dresați de evoluția societății să ne urmăm logica și să înăbușim intenționat vocea intuiției, am mers până aproape de ultimul trimestru pe ideea că voi urma clasa de matematică fizică la care aspirau cam toți colegii mei de generație. Liceu bun, profesori buni, în orașul natal, totul se bifa logic și acoperea și regulile de statut social care îmi fuseseră insuflate din fragedă copilărie.

Destinul a făcut ca tocmai în anul acela celebra clasă de mate-fizică să nu mai fie repartizată liceului și profesorilor care „bifau toate căsuțele”. Aceasta s-a mutat la un alt liceu, cel mai slab cotat din oraș, iar la cel vizat de mine se înființau numai clase de mecanică. Inadmisibil! Căsuța statutului debifată de asemenea. Așa că am începu să mă gândesc din nou la alegerea unui liceu în afara orașului.

Eu as fi vrut Pedagogic, părinții au hotărât să mă susțină numai dacă optam pentru Liceul Sanitar, fiindcă „de aici ieși cu o meserie”, așa că orientarea practică a bătut intuiția și m-a lansat către o școală care nu-mi displăcea, în care am învățat foarte multe lucruri pe care apoi le-am folosit în viață, dar care nu era nici pe departe vocația mea.

Și ca să dovedesc acest lucru din nou și din nou, la finalul liceului am ales Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, apoi m-am specializat în relații publice și marketing și am lucrat în companii multinaționale în job-uri de PR, marketing și vânzări.

Apoi mi-am deschis propria afacere în domeniul educației.

Ar părea că nimic din toate acestea nu are legătură, că am zburdat prin viață fără un fir logic al destinației vocaționale până când am înțeles….

În celebrul său discurs de la Universitatea Standford, Steve Jobs spunea: „Nu vei putea niciodată să faci conexiunile dacă privești înainte. Trebuie să te uiți înapoi pentru a vedea sensul. Trebuie să ai încredere că în viitor, într-un fel sau altul, totul va avea sens și trebuie să ai încredere în fler, intuiție, destin, viață, karma, cum vrei să o numești. Credința că nimic nu este întâmplător îți va da încrederea de a-ți urma inima, chiar și atunci când aceasta te scoate de pe cărarea bătătorită. Iar acest lucru va face diferența!„

Mi-a luat ceva timp după deschiderea afacerii în educație ca să înțeleg că nu am făcut decât să mă întorc acolo unde intuiția m-a îndrumat de la bun început. Și am mai înțeles că, deși am ales inițial alt drum, nici acest lucru nu a fost întâmplător. Aveam să am nevoie de toate instrumentele pe care mi le-a dat trecerea prin joburi de comunicator și/sau vânzător ca să pot scoate la iveală perla pe care nimeni nu o vede, ascunsă fiind în norul de fum dens al industriilor și comerțului: perla educației pentru copii realizată într-un fel care să îi propulseze nu numai la nivel cognitiv, ci și intuitiv și al inteligenței emoționale. Iar acum un an, după 8 ani în acest business, timp în care am devenit formator în sistemul educațional național, am decis să urmez cursurile de acreditare ale metodei educaționale pe care o reprezint și să devin, de acum și profesoară de limba engleză.

Bine v-am găsit!

Salut! Sunt Ștefania și de aproape 9 ani (iunie 2018) viața mea înseamnă engleză pentru copii.

Exact acum 9 ani mi-am dat seama că fiul meu, care urma să înceapă clasa a treia, are nevoie să se împrietenească mai bine cu engleza, deoarece începea oficial să o învețe la școală. Se mai întalniseră (el și engleza…) pe la grădiniță, dar fără urme vizibile și rezultate notabile. Iar eu, ca orice mamă, am simțit că aici avem de lucrat și mi s-a părut firesc să încerc să-l ajut cu propriile cunoștințe.

Engleza a fost prima limbă străină pe care am învațat-o la școală, ca toți copiii din generația mea, începând din clasa a V-a, și chiar dacă am schimbat profesorul cam în fiecare an, s-a prins de mine fiindcă îmi plăcea. La liceu și în facultate am continuat să fiu foarte bună la engleză fără vreun efort deosebit, pur și simplu datorită înclinațiilor mele. Așa că, atunci când mi-am dat seama că am un copil care are nevoie de engleză nici nu mi-am pus problema că ar fi greu să-l învăț myself adică chiar eu…..

Am început încercând să îl învăț numerele și culorile folosind ursuleții jeleuri, însă, surpriză, copilul meu nu se lăsa prea ușor! Ba chiar a învățat să riposteze pe limba mea, astfel că, de câte ori îl abordam cu câte un joculeț, răspunsul lui venea prompt: NO ENGLISH!

Ca orice mamă temerară și care nu acceptă un NU de la copilul ei, am început să mă interesez pe internet despre metode prin care aș putea înlocui NO ENGLISH! cu I LOVE ENGLISH!, și am aflat că există o școală internațională, cu sute de locații în întreaga lume, care a dezvoltat o metodă specială și foarte eficientă de lucru cu copiii, mai ales cu preșcolari și școlari mici, pentru învățarea limbii engleze. Și că în România nu erau în acel moment decât două astfel de locații deschise, una la 500 de kilometri de casa noastră și cealaltă la vreo 850 de kilometri.

Ce nu face o mamă pentru puiul ei (dar și pentru ea, recunosc)! Eram deja în căutarea unei schimbări în ce privește viața mea profesională. Aveam o experientă de 10 ani in companii mari și multinaționale și nu mă vedeam ieșind la pensie de acolo. Așa că, odată cu rezolvarea problemei lecțiilor de engleză pentru copil, ideea de a deschide un centru educațional specializat în acest domeniu. Și am devenit promotorul acestei școli pentru o zonă de câteva județe, deschizând în același timp o școală în orașul meu, chiar în casa mea!

În cei 9 ani care au trecut am aflat tot ce se poate ști despre învățarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani și mi-am dat seama că sunt multe povești care merită spuse și care ar putea ajuta alte mame să se orienteze în ce privește alegerea modului în care copilul lor se va apropia de această limbă și, de ce nu, să își schimbe viața și cariera.

De ce cred că au nevoie de ajutor? Pentru ca, spre deosebire de acum 9 ani, în prezent oferta de cursuri, lecții, meditații, manuale, aplicații online, cântecele și poezii, reviste, CD-uri, DVD-uri și așa mai departe au crescut exponențial. Din perspectiva mea, le văd aruncate de-a valma înspre părinți, iar pe aceșia îi văd descoperiți în ceea ce privește criteriile după care să își dea seama ce să aleagă. Nu ar fi mai simplu dacă am avea o cheie de control pentru a ști ce este cu adevărat eficient? The real thing! Vorba reclamei!

Așa că am pornit acest blog, în care să scriu despre câte și mai câte lucruri care pot influența învățarea limbii engleze la copii, cu bucurie că pot ajuta și cu regret că nu am facut-o mai devreme; totul din perspectiva mea, desigur, și cu toată sinceritatea catre cei care îl citesc!

Iar Vladuț, fiul meu care acum are aproape 18 ani, a trecut de la NO ENGLISH! la ENGLISH? NO PROBLEM! și se apropie vertiginos de începerea studiilor…în limba engleză.

Sunt Ștefania și sunt aici pentru tine cu tot ce știu despre limba engleză pentru copii. Dacă ai nevoie de informații sau ai întrebări în acest domeniu te rog să mi le adresezi scriind mai jos, în comentarii. Îți voi răspund cu bucurie fiindcă pot ajuta!

Cu drag,

Stefania

stef@blogenglezacopii.ro