Misiunea mea și cum mi-am găsit vocea

Misiunea mea aici este să inspir părinți și profesori în sensul „împuternicirii” propriilor copii.

Suntem aici ca să îi susținem să își îndeplinească propria chemare pe care o vor descoperi atunci când le va veni timpul. Haideți să le dăm încredere în ei, iubire necondiționată și aripi puternice! Este tot ce au nevoie pentru a fi ei!

Buna! Sunt Ștefania și dacă e să fiu judecată după educația universitară primită sunt comunicator. Am învățat în facultate despre teoria comunicarii în masă (adică direcționat către mulți oameni), relații publice și publicitate. Ceea ce nu am învățat acolo este comunicarea de MINE. Nu este o greșeală de gramatică, este o reformulare pentru a sublinia un aspect foarte important pe care îl simt demult dar îl conștientizez deplin de-abia acum despre mine. Eu am blocat mereu comunicarea de MINE. Mi-am amuțit vocea interioară cu propriul pumn. De ce? De frică să nu fiu judecată, să nu supăr sau să nu ies din linie și să mă automarginalizez. De iluzia că dacă nu spun nu se vede. Pentru cine dorea să vadă, desigur!

Am înțeles acum că am exercitat meseria de comunicator în sensul greșit, de la „ei” către „ei”, în loc să o aliniez corect, de la mine către cei care au ceva de aflat și de folosit din ceea ce spun.

Așa că am început să scriu acest blog despre unul dintre subiectele care mă pasionează, educația pentru copii.

Și acum știu că voi fi judecată, comentată, scoasă din rînd uneori, dar mi le asum și chiar mi le doresc. Pentru că așa pot fi eu și așa pot primi o voce.

Te aștept și pe tine să mă citești, să te inspiri, să mă comentezi sau să mă critici! Sunt aici! Încă sunt aici!

 

5+5 sfaturi utile pentru părinți. Engleză pentru copii începători. Cum să alegi cursul potrivit pentru copilul tău.

Dragă părinte, acest articol este o resursă cu informații ideale pentru copii cu vârste de la 0 la 6 ani , începători în învățarea limbilor străine. Pentru copii mai mari voi reveni cu alte articole care să reflecte mai bine particularitățile vârstei lor. Atunci când spun cursul potrivit mă refer de fapt la contextul de învățare potrivit, deoarece rezultatele adevărate vin dacă alături de cursuri alegem corect mijloacele ajutătoare care să optimizeze rezultatele și să le consolideze pe termen lung.

Dragă mămico, dragă tăticule, dacă ți-aș cunoaște copilul aș putea să îți spun exact care este modul cel mai potrivit pentru el de a deprinde noi cunoștințe, inclusiv pe cele de limba engleză. Ce pot să fac, este să te ajut să alegi tu și sunt convinsă că articolele mele, alături de dragostea și de intuiția ta în ceea ce-l privește pe cel mic vor aduce rezultatele dorite!

Iată primele 5 sfaturi utile și în același timp 5 criterii pe care să le folosești cu scopul de a evalua locul sau abordarea pe care să le alegi pentru cursurile de engleză pentru copii începători la care te gândești să îl înscrii pe micuțul tău. Voi scrie un alt articol cu următoarele 5.

1.În mod natural

Te rog sa te gândești puțin cum a învățat copilul tău limba maternă. A fost la cursuri? A avut nevoie de un profesor? Nu, totul s-a întâmplat în mod natural, prin interacțiunea cu mama, tata, cu restul familiei și cu celelalte persoane cu care s-a întâlnit până acum. Putem spune că micuțul tău a absorbit limba ascultând și urmărind reacțiile celor pe care i-a ascultat. Apoi, din nevoia de comunica a început să reproducă sunetele auzite pe silabe și din ce în ce mai fidel până la reproducerea cuvintelor în propoziții ba chiar respectând gramatica limbii materne!

De ce să nu judecăm la fel și în cazul învățării altor limbi? Pentru un copil este firesc tot ce se întâmplă în mod natural în jurul lui și dacă are vârsta potrivită și contextul lingvistic potrivit va absorbi noile informații așa cum a absorbit și limba maternă.

Vârsta potrivită înseamnă la modul ideal înainte de 6 ani, adică înainte de a se închide fereastra de oportunitate pentru a învăța o limba străina la fel ca și pe limba maternă. Contextul lingvistic se referă la combinația între lecții cu profesor și materiale audio și video pe care să le parcurgă în mod constant și consecvent, pentru a se „îmbăia” în mediul audio al limbii țintă.   

Ajuta-l să învețe engleza în joacă, în mod natural, ca și cum activitățile pe care tu sau profesorul lui le-ați pregătit ca și lecție de engleză să fie percepute de el ca și o parte naturală a activităților lui zilnice.

2. Printr-un mix de activități stimulative

Există multe variante prin care învățăm limba engleză pentru copii: la grădiniță sau școală, acasă, la un profesor în particular sau poate într-o școală speciala pentru învățarea limbilor străine. De asemenea, ai la au la dispoziție variante de învățare scrise (cărți, reviste, manuale), audio si video, înregistrate sau online. Engleza este peste tot, în diferite forme și structuri, cum să facem selecția potrivita?

Ceea ce funcționează este o combinație dintre cele enumerate mai sus. Am cunoscut copii care la vârste foarte mici erau deja obișnuiți cu multe structuri ale limbii engleze numai prin expunere la filmulețe educative pe canalele specializate de pe Youtube. Cu toate acestea, adevăratul lor progres a intervenit atunci când au intrat într-un program cumulativ, în care un profesor le arată sistematic sensurile  într-un curs care urmărește să acopere cât mai multe categorii de noțiuni atât de vocabular cât și de gramatică, frazare, fonetică și mă refer numai la acestea pentru că în cazul începătorilor recomand ca primul an de învățare a limbii engleze să se concentreze pe abilitatea de a o vorbi și înțelege, introducându-se abia in anii următori abilități precum scrisul și cititul, în măsura în care vârsta o permite.

Un exemplu de mix de activități este dacă unul dintre părinți sau bunici îi vorbește copilului de cele mai multe ori în limba engleză, dându-i instrucțiuni în această limbă, îl învață cântecele în limba engleză sau interpretează împreună cărticele cu imagini pe baza cărora copilul poate răspunde simplu sau arăta diferite animale și obiecte numite anterior de părinte în limba engleză. Un curs într-un centru de limbi străine pentru copii poate apoi perfecționa această experiență prin adăugarea unor elemente de gramatică, frazare și înțelegere aprofundată.

3. Cu materiale și contexte de învățare adaptate vârstei lui

Fiecare material trebuie sa fie adaptat vârstei copilului tău. Fiecare vârstă e diferită, ceea ce înseamnă că și modul în care este abordat copilul ar trebui să fie diferit. Caută un loc în care copilul tău să-și regăsească vârsta și activitățile specifice ei. Între 0 si 3 ani învățăm în principal prin intermediul mamei și al membrilor apropiați ai familiei, prin interacțiuni simple și pline de încurajare, prin stimulare multisenzorială și jucării.

De la 4 la 6 ani copilul este mult mai independent, îi place să se joace și să interacționeze, îi place să se miște și să își descarce energia în interacțiuni în grup împreună cu alți copii, dar și să coloreze, picteze, decupeze sau să manufactureze orice i se oferă.

Materialele pentru copii pot fi jocuri, jucării, cărți și caiete de activități, CD-uri, DVD-uri sau canale online dedicate limbii engleze pentru copii.

În cazul jucăriilor, trebuie să știți că nu cele mai scumpe jucării din magazinele de specialitate sunt neapărat cele mai eficiente. De multe ori o cutie de carton frumos colorată, rolele de carton de la hârtia igienică ingenios decorate, borcane de plastic și bețișoare reciclate și atent retușate pot deveni accesorii de învățare iubite de copii prin unicitatea. În plus, lecția de limba engleză va conține în subsidiar si o lecție de protecția mediului, oferindu-le un exemplu de reciclare și de respect pentru resursele de care dispunem. Există numeroase exemple de astfel de jucării pe site-urile de tip Do It Yourself.

Caietele de activități trebuie să fie pe format mare (cel puțin A4), să includă imagini mari, cu personaje cat mai puține pe pagină cu cât vârsta copilului este mai mică (0-3 ani). Pe măsură ce vârsta crește (4-6 ani) numărul de imagini și desene din pagină poate să crească si să ofere tot mai multe detalii pe care cel mic să le analizeze. În afară de imagini, copiii sunt atrași de posibilitatea de a lipi stickere sau imagini decupate, colora, desena, decupa și construi. Cele mai moderne cărți și caiete de activități pentru învățarea limbii engleze includ app-uri de tip realitate virtuală, astfel încât atunci când o tabletă este poziționată deasupra unei imagini sau pagini aceasta devine interactivă: personajele vorbesc, cântă și se mișcă, spre uimirea și bucuria celor mici.  

Stimularea multisenzorială se ocupă cu aplicarea învățării cu ajutorul tuturor simțurilor. Înțelegem ceea ce ni se explică dar reținem mai ales atunci când experimentăm.

Vedem imagini și culori, dar este mai ușor să reținem atunci când asociem acestora și sunete, mirosuri, texturi și gusturi.

Contextele de învățare specifice se referă la învățarea în principal în cadrul familiei, iar dacă nu este posibilă, sprijinul familiei prin urmărirea de către părinți a cursurilor la care cel mic participă și repetarea acasă sub formă de joacă și plin de încurajare.

4. Cu o abordare specifică modului lui de învățare și înclinațiilor lui

 Trebuie sa știi că atât copiii cât și adulții pot fi mai ușor abordați în sensul dobândirii de cunoștințe noi dacă ținem cont de personalitatea lor si stilul lor de învățare.

Încearcă să identifici stilul de învățare dominant al copilului tău și folosește-te de această informație prețioasă. Poți avea un copil predominant:

  • Kinestezic – copilul este iubitor de miscare, sa alerge, este foarte activ fizic, ii plac sporturile. Ii place sa cânte și să vorbească în timp ce se mișcă. II place sa atinga si sa manevreze obiectele, îi place să exploreze prin mișcare fizică (drumeții, alergare) și îi plac activitățile practice/.
  • Vizual – copilul reține cel mai ușor ceea ce vede, apreciază formele, culorile. Le redă apoi cu exactitate fiindcă este foarte atent la detalii. Îi place să observe și să răsfoiască în liniște. Zgomotul și agitația îl deranjează și preferă să le evite.
  • Auditiv – copilul este un ascultător înnăscut dar îi place foarte mult și să vorbească. Reține cu ușurință tot ceea ce aude, îi place muzica și nu îl deranjează sunetele de fundal atunci când se implică în alte activități.

Aici și aici găsesti mai multe informații despre stilurile de învățare ale copiilor.

Vei observa că pentru copilul tău pot apărea caracteristici din mai mult decât unul dintre stilurile de învățare enumerate, dar invitația mea este de a-l găsi și valorifica pe cel dominant.

Identificarea stilului de învățare te va apropia și de identificarea abilităților native ale copilului tău: urmărește și notează-ți ce îi place să facă în viața de zi cu zi:

  • Preferă de decupeze, deseneze, coloreze, să răsfoiască reviste și cărți
  • Îi plac cântecele și poeziile, îi place să le înveșe și să le recite sau mai degrabă ar evita aceste activități
  • Îi place să construiască, să facă și desfacă, să inventeze jucării noi
  • Îi place să urmărească animalele și păsările, plantele și copacii, este un iubitor al naturii si/sau al mișcării.

Toate acestea te vor ajuta să îi ofere contexte de învățate care să țină cont de ceea ce îi place să facă, astfel încât plăcerea pe care i-o oferă contextul se va răsfrânge automat asupra obiectului învățării, respectiv limba engleză în cazul de față. Va absorbi informațiile fără să facă un efort real de a învăța și memora.

5. Învățare atât ca grădiniță sau școală cât și acasă

Caută să îi oferi copilului tău o combinație optimă între instrumentele de învățare de acasă, cele de la școală și eventual cele din alte contexte. Școala, grădinița sau centrul de limbi străine unde mergeți nu pot fi singurele responsabile pentru progresul copilului tău. Cere cât mai des profesorului să îți dea detalii despre noțiunile învățate și materialele folosite. Cere-i sfaturi referitor la ceea ce poți face și tu acasă cu cel mic pentru a consolida și a obține rezultate mai bune.

Știu, necesită un efort suplimentar pentru un părinte să țină cont de toate aceste lucruri și să le mai și aplice. Cu atât mai greu pare atunci când părintele nu este un bun cunoscător al limbii engleze. Dar intenționat am spus „pare”, fiindcă dragostea pentru copiii noștri ne ajută mereu să găsim resurse și soluții.

Am mai menționat și varianta unor alte contexte de învățare decât acasă și la școală. Gândiți-vă că plecați împreună cu cel mic într-o vacanță în străinătate, și chiar dacă limba engleză nu este cea oficială acolo, în zona turistică va avea parte inevitabil de interacțiune în limba engleză cu personalul de la aeroport, avion, hotel, restaurant, sau poate în parcurile de distracții sau alte obiective turistice vizitate.

De la vârsta de 6-7 ani copilul poate participa în tabere de limba engleză sau excursii în străinătate, în care va fi automat forțat să folosească ceea ce știe dar tot în acest context va adăuga noi cunoștințe.

Lăsați-i desenele animate și filmele pentru copii în varianta fără dublare în limba română, chiar dacă este necesar uneori să îi citiți subtitrarea. Copiii sunt destul de inteligenți ca să prindă din zbor cu ajutorul imaginilor și a nucleului de cunoștințe de limba engleză deja existent acțiunea și detaliile dialogurilor dintr-un desen animat. Dorința de a înțelege cât mai mult îi va face să acorde o atenție sporită dialogurilor în limba engleză și vor învăța inevitabil și lucruri noi.

Primele 5 sfaturi sunt gata! Voi continua cu un nou articol în care le voi cuprinde pe următoarele 5 promise. Urmăriți blogul și aplicați cât puteți de mult, cu dragoste pentru copiii noștri și pentru copiii din noi.

Pentru orice întrebări și comentarii și sugestii te aștept cu drag să mă contactezi prin meniul de sub articol. Voi încerca să răspund în timp cât mai scurt.

Motivația și motivarea copilului preșcolar și școlar mic pentru învățarea unei limbi străine

Îți mulțumesc pentru că îmi citești blogul și te felicit pentru interesul pe care îl acorzi educației pentru copii!

Acest articol este în lucru. Te rog să urmărești blogul pentru că îl voi publica în curând. Daca ești interesa(ă) să îl primești prin e-mail imediat după publicare te invit să te înscrii aici newsletter-ul meu aici!

Etapele învățării limbii engleze la copii

Îți mulțumesc pentru că îmi citești blogul și te felicit pentru interesul pe care îl acorzi educației pentru copii!

Acest articol este în lucru. Te rog să urmerești blogul pentru că îl voi publica în curând. Daca ești interesa(ă) să îl primești prin e-mail imediat după publicare te invit să te înscrii aici newsletter-ul meu aici!

Cum poți ști dacă piticul tău face progrese la limba engleză

Ce ai învățat astăzi?

Mulți copii, mai ales preșcolarii și școlarii mici, nu dau detalii despre ceea ce învață la școală sau în timpul cursurilor particulare pe care le urmează, ceea ce îi face pe părinți să se întrebe daca ei chiar învață ceva acolo, dacă există progres, dacă ar trebui să facă ceva pentru a-și susține copilul să avanseze cu studiul.

Este normal să îți pui aceste întrebări pentru că un copil are propria perspectivă asupra modului în care se desfășoară cursurile de engleză pe care le face și față de școală în general.

„-Ce ai făcut azi la engleză?

-Bine!”

Și dialogul a luat sfârșit din punctul de vedere al copilului.

„-Ce cuvinte noi ai învățat?

-Multe!”

O întrebare cu răspuns aparent deschis dar pe care cel mic reușește să o transforme în una cu răspuns închis….

Ce poți face?

 

În primul rând poți să ai încredere și răbdare!

Încredere în copilul tău și în capacitatea lui de a absorbi ca un burete tot ceea ce i se oferă din punct de vedere educațional cu dragoste și pus într-o formă adaptată vârstei lui.

Pleacă întotdeauna de la premisa ca cei mici sunt predestinați să învețe. Spre deosebire de adulți, ei sunt la vârsta la care creierul lor nu face decât să adune informații, să le stocheze și apoi să înceapă să le proceseze. Mintea celor mici este ca și un hard disk nou de calculator……uman. La început hardul este gol, apoi el este transcris cu informație puțin câte puțin. Copiii sunt predestinați să învețe pentru că acesta este modul lor natural de a se adapta la mediu. Cu cât îi stimulăm cu mai multe informații cu atât îi ajutăm să formeze și să consolideze conexiuni (căi) cerebrale pe care le vor folosi apoi pe tot parcursul vieții.

Trebuie să ai răbdare pentru că învățarea unei limbi străine se întâmplă de obicei în mai mulți pași. Mai întâi facem cunoștință cu noțiunile noi, apoi le procesăm, le înțelegem, le atașăm sensuri, apoi le atașăm  etichete, reprezentate de cuvinte, expresii, locuțiuni, și abia după ce toate acestea s-au consolidat în mintea noastră începem să reproducem etichetele într-o formă cât mai apropiată de cea învățată și pe care o putem perfecționa în timp.

Desigur, sunt copii care parcurg pașii unul câte unul și copii care parcurg mai mulți pași odată. De ce aceste diferențe? Pentru că fiecare din noi este UNIC. Adică se va folosi de ceea ce învață în funcție de importanța pe care aceste noțiuni o capătă într-un anumit context, de cele mai multe ori cu legatură directă la capacitatea copilului de adaptare și de supraviețuire. Voi publica în curând și un articol despre motivația și motivarea învățării și folosirii unei limbi străine la copii pe care îl veți putea accesa și de aici.

În al doilea rând trebuie să ai încredere (și răbdare…)!

Atunci când ai ales un program de învățare a limbii engleze pentru copilul tău te-ai  documentat, ai întrebat alți părinți, ai citit despre cursul sau școala respectivă, eventual ai cerut părerea copilului despre cum se simte în acea ambianță și dacă este în largul lui acolo.

Probabil că te-ai interesat cine sunt profesorii și cum sunt aceștia pregătiți ca să lucreze cu cei mici, ce bază materială au la dispoziție și ce rezultate au avut în timp. Apoi ai făcut alegerea. După toate acestea cred că este important să creditezi această alegere, aceste persoane, această școală. Ai făcut o alegere documentată. Acum este indicat să ți-o asumi. Și nu vreau să spun că nu e bine să schimbi la un moment ceea ce ai ales dacă nu se validează. Ideea este ca de la început să susții în mod autentic școala, profesorul sau metodele de învățare odată alese. Îndoiala exprimată sau neexprimată referitoare la ele este imediat simțită de copil și interpretată ca un motiv de a se alinia sentimentelor tale contradictorii, ceea ce va submina eficiența învățării.

Ce înseamnă să le susții autentic:

  • -Să ai întotdeauna un discurs pozitiv si încurajator pentru copil atunci când vine vorba despre școala/manualele/metoda de lucru a profesorul lui de limba engleza
  • -Să îți exprimi entuziasmul personal cu privire la tot ce ține de ele, ca și cum ai fi chiar tu elevul.
  • -Să îți păstrezi atitudinea pozitivă în toate contextele și interacțiunile, nu numai de fața cu piticul implicat. O critică adusă într-o discuție cu alte persoane decât copilul, dar pe care cel mic o poate prinde din zbor este suficientă pentru a demonta tot ceea ce ați construit în interacțiunea directă cu el. Entuziasmul tău este echivalent cu entuziasmul lui față de cursurile urmate.

Cere detalii de la școală sau de la profesor

Chiar dacă cel mic nu îți spune în detaliu ce a învățat la o anumită lecție profesorul poate să o facă.

El îți poate arăta la ce lecție a ajuns, poate face o scurtă descriere a acesteia în ce privește cuvintele și celelalte noțiuni învățate și îți poate oferi tips and tricks pentru a le repeta acasă cu cel mic, cu scopul de a consolida ceea ce s-a predat într-o anumită perioadă. Fii mereu prezent, cere-i aceste detalii și cu siguranță se va bucura să ți le ofere. Sunteți parteneri cu un scop comun: acela al obținerii de rezultate optime pentru copilul tău! Tot profesorul poate oferi feedback despre progresul înregistrat de copil până la momentul respectiv, modul lui de învățare și modul în care a răspuns cerințelor din clasă.

Îți spun că cel mai eficient mod (dar nu și cel mai la îndemână pentru toți părinții, desigur!) de a-l învăța pe cel mic să vorbească în limba engleză este  să îi vorbești chiar tu (mama, tata, o altă rudă apropiată din familie) în limba engleză. Un articol despre această abordare aici.

Află de la profesor care a fost tema săptămânii, cuvintele sau noțiunile învățate și adu-le în activitățile zilnice pe care le faci împreună cu cel mic. Adu în discuție subiectul fără legătură directă cu școala ci poate cu o activitate zilnică din casă, o poveste citită, un film sau o carte, planuri de petrecere a timpului liber, etc. Astfel vei vedea cât a reținut, dacă recunoaște noțiunile, dacă le folosește, dacă le pune în propoziții simple, dacă le pune în context. Fiecare dintre acestea reprezintă un pas în plus în progresul pe care îl urmărești.

Ce poți să faci dacă tu nu știi engleza?

Te rog să nu te superi pe mine dacă îți spun că te poți folosi de această ocazie ca să o înveți! Este greu de crezut că nu îți folosește și ție, așa cum îi este de folos puiului tău! Chiar va fi distractiv să îi ceri să te învețe el pe tine ceea ce a aflat la școală. Copiii o fac cu multă plăcere și naturalețe. Nu sunt ei cei mai buni profesori ai noștri în general, în viața de zi cu zi? Am întâlnit bunicuțe care îmi povesteau cu entuziasm cum nepoțelele lor de vârstă preșcolară le „predau” acasă ceea ce au învățat de la profesor.

Iar dacă dintr-un motiv sau altul sugestia mea de mai sus chiar nu se poate aplica, îți recomand ca pur și simplu să îți asculți instinctul: copilul tău merge cu plăcere la cursuri sau folosește cu plăcere materialele pe care i le aduci? Revenim la primul paragraf: în acest caz trebuie să ai încredere. Cu siguranță există progres.

Alte situații în care poți afla cât a progresat micuțul tău

Trăim într-o societate în care ne întâlnim foarte des cu limba engleză vrem sau nu vrem:

Desene animate fără dublare și/sau subtitrare în limba română – de aici poți observa cât de mult înțelege copilul tău fără să i se traducă.

Povești și cântecele în limba engleză de pe YouTube sau alte resurse audio-video – la fel, poți  să îți dai seama de nivelul de înțelegere al copilului în funcție de răspunsul lui la ele și de complexitatea lor.

Excursii în străinătate, în care îl poți pune în situația de a „se descurca” să obțină informații, lucruri și servicii folosind limba engleză asimilată până atunci.

Teste și examene care pot evalua progresul

Foarte mulți părinți doresc să primească o evaluare independentă a progresului copilului lor dincolo de feed-back-ul profesorului și în contextul în care am fost educați cu toții că evaluarea se face prin testări scrise în care copilul va avea ocazia de a-și revărsa într-un test tot bagajul de cunoștințe acumulat sau prin participări la concursuri de limba engleză.

Este o formă de evaluare care se poate aplica numai copiilor care știu să scrie și să citească pe care personal nu o încurajez. De ce? Pentru că aduce copilul într-un context competitiv din care va deduce că nu este bun pentru că e el însuși ci este bun numai dacă dovedește că e bun. Pentru că numai cel care va avea punctajul cel mai mare va fi „cel mai bun” iar ceilalți, adică 99% dintre copii vor fi întotdeauna „mai puțin buni” și este foarte probabil să învețe de aici că niciodată nu va fi suficient de bun. Copilul este astfel adus într-un context în care întotdeauna trebuie să-și dovedească capacitatea împlicând subtil ideea că nu o are, deci niciodată nu o va avea dacă mereu trebuie să o demonstreze.

Nu insist mai mult aici cu această logică dar voi reveni asupra ei într-un alt articol.

De la vârsta scrisului și cititului de va ajunge inevitabil la testări scrise. În acest caz îți recomand să compari performanța demonstrată de copilul tău de la o testare la alta și să îl încurajezi să fie mai bun în competiția cu sine, nu cu ceilalți. Știu ca este foarte greu, dar te rog să ignori rezultatele colegilor de școală sau de concurs. Dacă poți nici nu încerca să le afli. În schimb discută cu puiul tău și motivează-l să progreseze de la un test la următorul, de la an la an.

Educația este o investiție pe termen lung într-o ființă umană. Implică-te, fii parte din ea și vei vedea rezultatele!

Cum să pornești propria afacere în educație

Fie ca ești profesor, sau că îți dorești pur și simplu să pornești pe cont propriu iar educația este domeniul care te pasionează, poți fi sigur ca aceasta poate fi și un mod de a-ți câștiga traiul și de a te simți împlinit(ă) personal.

În cazul meu deschiderea unui centru educațional pentru copii a pornit de la nevoia de a-mi educa proprii copii, de la cerințele dezechilibrate pe care le vedeam la școală în comparație cu capacitatea copilului la o anumita vârsta, cu faptul ca îmi doream sa fac bine și altor copii ți nu în ultimul rând să lucrez pentru mine.

Mamă sau profesoara, sunt pasionată de educație

Nu eram expert în educație însă eram părinte a 2 copii pe care am încercat să ii stimulez educațional atât cat m-am priceput atunci când erau mici, ceea ce mi-a dat o expertiza involuntara și in acest domeniu. Țin minte că internetul abia apăruse iar eu eram deja abonata unor portaluri internaționale de parenting de unde mă „hrăneam” cu idei și informații despre ce pot face mai mult și mai bine pentru copiii mei. În 2001, când fiul meu abia se născuse, pot să spun că și internetul era abia născut în România. Cărțile de puericultură din biblioteca mamei care îmi dădeau repere despre etapele de dezvoltare ale unui copil din punct de vedere neuromotor și psihologic pe vârste, au fost rapid înlocuite de marile portaluri americane de parenting, create sa urmărească pas cu pas dezvoltarea bebelușilor și a copiilor mici.

Ca mamă devii instinctiv preocupată de cât ar trebui sa mănânce, să se miște, să verbalizeze, să interacționeze și apoi să reproducă piticul tău la diferite vârste și în diferite etape. Apoi te întrebi în mod natural ce poți să faci mai mult, care poate fi contribuția ta în stimularea copilului pentru a se dezvolta armonios, pentru a avea un start precoce, pentru a prinde încredere in sine. Astfel, începi să înveți și devii primul profesor al copilului tău: profesorul de acasă. Ce împlinire mai mare decât să devii profesorul copilului tău, apoi profesorul sau promotorul educației pentru copiii prietenilor și ai concetățenilor tăi!

Daca ești deja educator, învățător sau profesor, îți poți dori să lucrezi altfel cu cei mici. Să îi stimulezi mai mult, mai creativ, în grupuri mai mici și mai eficient selectate. Îți poți dori să ieși din rețeaua deja creată de lecții standard impuse, exprimându-ți iubirea pentru copii prin lecții creative și pline de sens și culoare, stimulatoare pentru copil și revelatoare pentru micile personalități și caractere. Ca și profesor poți să îți dorești să fii recunoscut în comunitate pentru rezultatele pe care le ai, să ai o relație mai apropiata cu părinții și să ii vezi pe cei mici crescând sub ochii tăi dar știind că ai făcut pentru ei tot ce se putea mai bine pentru că nu ai avut nici o îngrădire. Ca și profesor, deschiderea unui centru educațional propriu poate fi momentul culminant al carierei, în care poți să ieși din tipare și să arăți adevăratul impact pe care îl poți avea în viața copiilor din jurul tău, iar daca ai propriii copii, aceștia vor fi primii beneficiari ai noii tale vieți.

Mă uit la ofertele educaționale din țară și văd o lipsă de repere astfel:

  • -Am fost privați de educație spirituala și/sau de apartenență la un rit. Abia daca bunicii noștri, în cazul în care mai trăiesc, păstrează acea credință firească și asumată pe care noi nu am mai avut șansa să o preluăm, în puterea atotștiutoare a lui Dumnezeu. Am fost privați de educația în sensul conștientizării de sine și a puterii personale nelimitate pe care ne-o aduce spiritualitatea și astfel am fost privați de repere morale și de libertate personală.
  • -Am pierdut educația referitoare la cultură și artă însușite de la vârste mici și foarte mici. Domeniile greu monetizabile, dincolo de materialismul abundent al prezentului au rămas mici, înăbușite de preocupări concurențiale și materialiste
  • -Am exclus educația filosofică și de regăsire a principiilor morale din spectrul la care îi expunem pe cei mici. Poate ca nici noi nu ii vedem sensul sau modul de articulare pentru vârste mici și foarte mici, dar dacă am avea instrumentele ca să o facem, ce diferență ar fi!
  • -Am lăsat deoparte educația civică de implicare în treburile cetății, gândind mereu că alții se vor ocupa de aceasta, iar noi nu avem decât să le arătăm drumul către o altă țară, cu lacrimi în ochi, departe de noi. Dar uităm că esența lor va fi aceeași și în altă țară ca și aici, iar experiențele se vor repeta pentru că ei nu s-au schimbat. Se poate ca în mică masură cercetașii să aducă valoare aici, dar fără să acopere, nevoia de creștere de cetățeni pe care o avem în prezent
  • -Avem nevoie de locuri de auto-descoperire, în care copiii sa poată testa modular ce le place să facă, să înțeleagă care le sunt abilitățile și pasiunile pentru ca apoi să poată fi stimulați voluntar către domeniile lor de excelentă. Câtă valoare am aduce în lume dacă fiecare om ar trăi făcând numai ceea ce îi place. Si am ocolit în mod deliberat aici verbul a munci, fiindca atunci când faci ce îți place nu muncești nici un minut.
  • -De ce mă tem cu adevărat?
  • -Că am să pierd bani? Banii fac parte din ecuație alături de alte elemente. Dacă te focusezi pe câștig și nu pe pierdere probabilitatea de a pierde ceva scade exponențial. Dacă te focusezi pe frica de a pierde, aceasta va lucra cu siguranță pentru a se transforma în realitate.
  • -Că am să pierd prestigiu? Ce este prestigiul? O haina a ego-ului pe care o îmbracăm de la un anumit moment dat în viață! Dar așa cum o îmbrăcăm o dată la fel o putem îmbrăca și a doua si a N-a oara, dacă o dorim cu adevărat.
  • -Că am să pierd prieteni, timp, energie? Să răspundă fiecare la acestea.

Poate că am prezentat aici domenii noi și mai puțin populare. Nu am vrut nici o clipă să le umbresc pe cele mult mai cunoscute și mai aplicate: sporturile corpului și ale minții, limbile străine, științele exacte și științele naturii. Cum ar fi, însă, dacă lucrând cu cei mici în aceste domenii le-am asocia și cu elemente din ceea ce am descris mai sus, dacă, la fel ca Leonardo da Vinci, i-am ajuta de mici să înțeleagă că nu există știință fără iubire și fără Dumnezeu.

Implicații financiare, implicații familiale. Ajutorul familiei in deschiderea unui centru educațional pentru copii

Desigur, deschiderea propriului centru educațional iți poate aduce satisfacția independenței și a stabilității financiare personale în timp ce faci ceea ce îți place.

În orice situație te-ai afla, începerea unei afaceri în educație poate fi răspunsul la întrebarea: Tu ce îți dorești cu adevărat?

Te poți foarte repede gândi ca tu ești profesor și nu te pricepi la afaceri, că atunci când ai începe un astfel de demers nu ai avea destul succes. Acest lucru poate fi adevărat numai daca îi permiți să fie. Ca și profesor ai un mare avantaj: iți place și ești deschis să înveți lucruri noi. Te rog sa te gândești la domeniul afacerilor ca la ceva nou ce poți învăța ca să poți crea mediul prin care să transmiți cunoștințele tale elevilor tăi într-un mod creativ și personal. Nu-i așa că s-a schimbat perspectiva și că lucrurile se vad altfel acum? Daca ești deja profesor ai un atu, o superputere: ești dispus să înveți lucruri noi și mai ales știi cum sa o faci. Ești dispus să înveți cum sa-ti organizezi propriul centru educațional în folosul tău? Cu siguranță că știi cum să o faci!

Un alt subiect care te poate împiedica este frica. Frica este normală atunci când face parte din instinctul de conservare dar nu trebuie lăsată să devină o frână în propria devenire personală.

Atunci când îmi este frică de ceva mă întreb mereu De Ce?

Iar după fiecare răspuns pe care ți-l vei da, în cazul în care ai descoperit o altă frică, întreabă-te din nou: De ce?

Susținerea familiei este foarte importantă atunci când începi o mică afacere mica. De multe ori cei apropiați, din grijă pentru tine, ca să nu suferi, te pot avertiza asupra dezavantajelor pe care le vad ei în noul tău demers. Este bine să ii asculți și să filtrezi în mod echilibrat ceea ce iți spun. Dacă au experiență în afaceri este chiar indicat sa te inspiri din ea. Dacă nu, caută-i pe cei care chiar au obținut rezultate în domeniul de care vrei să te ocupi iar dacă aceștia nu îți sunt la îndemână, pe cei care au rezultate în afaceri în general. De obicei oamenii de afaceri sunt cei care sunt antrenați în găsirea de soluții pentru obstacolele întâlnite. Obișnuiește-te să fii asemeni lor. Apar obstacole? Fii creativ! Doar ești profesor! Ce soluții poți găsi? Caută-ți mentorii! Important este scopul tău și cum te poți apropia de el.

Sunt încă multe de spus pe această temă: cum alegi domeniul locația, profesorii, materialele, cum îți gestionezi cheltuielile! Sunt importante și acestea și le voi aborda in articole viitoare, însă cel mai important este să iei decizia că vrei să pornești, să îți rezolvi fricile, dacă există și să te folosești de superputerea ta: aceea de a fi profesor. Voluntar sau involuntar…..