Educația în familie. Homeschooling și unschooling – alternative educaționale aplicabile de acum și în Romania.

Interviu cu Adriana Brăescu, fondatorul organizației nonguvernamentale Re-Design, susținător al schimbării de paradigmă în educație prin conceptul de educație holistă.

Educația în familie poate fi evaluată de către părinți ca posibilă alternativă la școala oficială și în Romania. Acest sistem educațional este folosit de mult timp în alte țări iar părinții interesați se pot asocia pentru a găsi soluții în comunități constituite chiar de ei.

Î:Ce înseamnă „homeschooling” ?

R: În termenii din dicționar, „homeschooling” = educație în familie, după o programă (și program) bine stabilită. Este un concept foarte vechi, pentru că primele comunități umane asta făceau – își educau copiii „în familie”.

Revoluția industrială s-a reflectat, apoi, și în educație – producția de clone umane care să execute cu precizie aceleași operațiuni devenise un scop în sine.

În acest peisaj, a apărut, apoi, educația la distanță – copilul unor fermieri care munceau la mare distanță de oraș participa la programul școlar prin intermediul unui aparat de radio, pentru că drumul până la școală și înapoi era prea lung. Așa a reînviat ideea de homeschooling, de data aceasta adaptată prezentului.

Deși pare un concept elitist, care se adresează doar celor care „își permit”, educația în familie a devenit o alternativă accesibilă tot mai multor părinți, mai ales celor care lucrează de acasă. Se pare că din ce în ce mai mulți au ales această variantă, ceea ce le permite să fie mai aproape de proprii copii și să contribuie direct la dezvoltarea gândirii lor, fără a apela la un profesor. Sunt tot mai multe cazurile în care un părinte are competențele necesare și disponibilitatea de a deveni și mentorul propriului copil. Ba chiar s-au dezvoltat mici comunități în care părinții „fac cu schimbul” pe diverse tematici, ajutându-se între ei și contribuind, astfel, la educarea copiilor respectivei comunități. Sunt situații în care școala nu reușește să ofere nici cadrul instituțional și nici personalul corespunzător rolului de educator, caz în care părinții preferă să-și asume ambele roluri și să-și ferească pruncii de experiențe care îi pot mutila pe viață și care nu aduc niciun beneficiu – nici măcar cel al așa-numitei „socializări”. Există un nivel de stres care se poate dovedi benefic dar, peste acel nivel, se ajunge la îmbolnăvire. În societatea actuală, în care domină minciuna, impostura, mima, pseudo-modelele umane, unii părinți preferă varianta adevărului, a valorilor reale, a dezvoltării caracterului în mod sănătos. Dacă statul nu reușește să-și facă treaba, prin instituțiile sale, atunci el trebuie ajutat…. În acest moment, asistăm neputincioși la un „genocid mental”, cel puțin jumătate din populația școlară a acestei țări fiind incapabilă să înțeleagă principii elementare de funcționare la toate nivelurile societății – de la individ, până la societate ca întreg.

Există și o variantă fără programă și fără… program. Se numește „unschooling” și s-ar traduce prin „neșcolarizare” – ceea ce pentru unii, este sinonim cu „ne-educare”. Nu știu de ce majoritatea crede că a școlariza copilul este totuna cu a-l educa. De fapt, știu…. pentru că, iarăși, suntem prizonierii unui mit – acela că statul devine responsabil pentru copiii noștri – fie că e vorba de educație, de bun simț sau de sănătate. Or nu statul este responsabil ci noi, părinții. Dar dacă „faci” un copil pentru că așa vrea societatea – mama, tata, vecinele, colegii de serviciu etc – atunci vei sfârși prin a pasa responsabilitatea creșterii lui celor care te-au împins să-l faci. De aici și disonanța cognitivă în care ajung să trăiască foarte mulți părinți care nu știu cum să fie… părinți, deși chiar și-ar dori asta. Constată cu stupoare că au devenit clone ale părinților proprii și că ceea ce „urau” mai mult la ei au ajuns, la rândul lor, să propovăduiască.

Aceasta este varianta pe care am ales-o eu – unschooling-ul. Ne-școlarizarea. Educația personalizată, holistă, care sprijină, nu impune. Respectul pentru ființa nouă care crește sub ochii mei și pe care nu vreau să o „mototolesc” impunându-i limitele absurde între care am fost eu înghesuită, în numele unui „așa se cade” frustrant, epuizant și de neînțeles. Din cauza cărora am ajuns să mă cunosc foarte târziu, conștientizând abia după vârsta de 42 de ani că sunt un soi de terra incognita (tărâm necunoscut) pentru mine însămi.

Î:Cine poate participa la un astfel de proiect?

R:Doar părinții care vor și pot să-și asume responsabilitatea educării propriului copil.

Ne-am obișnuit să transferăm „statului” responsabilități care ar trebui să ne revină, de fapt, nouă – educația, sănătatea, cultura…. Acestea nu se fac de către instituțiile statului ci de constituenții lui, adică de cetățeni. Încă de la începuturile ei, omenirea și-a crescut copiii în comunitate, fiecare adult contribuind cu ceea ce știa mai bine. Odată cu revoluția industrială, cu producția în serie, a apărut și conceptul de uniformizare și serializare la nivel educațional, ceea ce nu a fost chiar cea mai bună idee…. Firește, alfabetizarea ar putea fi considerată o condiție sine qua non pentru a putea face educație în familie, dar, în coordonatele unei comunități care cooperează cu adevărat, aceasta nu ar trebuie să fie un impediment. Evident, e greu să recomanzi unui părinte care nu știe gramatica limbii române să facă homeschooling….

Homeschooling înseamnă o programă, un program și posibilitatea de a susține examene naționale. Unschooling- o cale personalizată, care ține cont de abilitățile copiilor, de interesele și preferințele lor.

Î:Ce învață copiii într-un sistem de tip homeschooling? La ce vârstă pot intra in acest sistem?

R: În homeschooling, copiii urmează o programă, un program, dau examenele naționale. Spre deosebire de homeschooling, în unschooling copiii urmează o cale personalizată, în funcție de interesele și pasiunile lor, adulții fiindu-le sprijin în activitățile de zi cu zi. Vârsta ideală ar fi 7 ani pentru că „7 ani de acasă” nu e doar o vorbă goală. Sunt 7 ani de relaționare (ideal, prin joc) cu familia, de „racordare” la profilurile cognitive ale părinților. Lipsa comunicării încă de la vârste fragede stă la baza alienării adolescenților – de care se plâng atât de mulți părinți….

Diferența dintre home-schooling și un-schooling constă în maniera în care îți educi copilul – conform unei programe sau nu. Eu am încercat home-schooling și nu a mers: ideea de a proceda fix ca la școală – cu programul și manualele acceptate „oficial” (deși acel „oficial” se bazează pe criterii mai mult decât îndoielnice, de tip „preț”) – nu a dat niciun rezultat. Dimpotrivă. O vreme, mi-am lăsat copiii în pace și i-am studiat: cât dorm, ce îi atrage, cu ce își ocupă timpul, cu cine și ce vorbesc (ei, da, i-am spionat…). I-am lăsat să se plictisească. Să descopere ei ce le-ar plăcea să facă. Firește, computerul a reprezentat principala atracție – și am profitat la maximum de asta. I-am înscris pe site-uri cu limbaj controlat, cu jocuri care dezvoltă atenția, concentrarea, spiritul de echipă și…. m-am trezit că știu vorbi engleză (sigur, la nivelul vârstei lor), că citesc singuri despre subiectele care îi interesează, că-mi cer să-i ajut doar atunci când nu se descurcă. Fiica mea are propriul canal youtube, cu câteva mii de followers, pe care încarcă filme cu personaje pe care le desenează live. Are cont pe site-uri pentru graficieni, se consultă cu alții ca ea pe teme de grafică. E pasionată de Python. Știe C, C++ și…. nici măcar nu-s capabilă să spun ce știe în domeniul programării. I-am cumpărat jocuri din cauza cărora trebuie să citesc și eu, acum, pentru că fac referire la perioade din istorie despre care eu nu am învățat nimic, niciodată…. Fiul meu vrea să fie game-developer. Își descarcă softuri de animație, le compară cu 3D StudioMax, studiază unghiurile cele mai favorabile în care să monteze camera de filmat…. Amândoi au distrus niște laptop-uri mai vechi și au aflat ce e înăuntru – de la cei care au venit să le repare – cum e cu oscilațiile și cu diferența dintre biți și qbiți. Discutăm despre legile fizicii atunci când trebuie să miște un personaj legat de un lanț și a cărui traiectorie trebuie să fie într-un anume fel. Facem scheme, calculăm forțe rezultante, măsurăm dimensiuni pentru a stabili proporțiile cât mai aproape de realitate.

Î:Există profesori? Există cursuri? Cu ce diferă acestea de cele din sistemul de stat (oficial) de învățământ?

R:Fiecare familie își configurează propriul program, își alege mentorii sau facilitatorii (dacă are nevoie) în funcție de varianta pe care a ales-o – home sau unschooling. Există comunități de părinți care au demarat propriile școli, după o programă sau nu, iar diferența majoră este cea de atenție acordată copilului. În centrul nostru, de exemplu, învățarea se face prin proiecte, prin investigație, iar activitățile sunt gândite în funcție de curiozitățile copiilor. Este binecunoscut faptul că un copil interesat de un subiect învață mult mai ușor și mai repede decât dacă este obligat să „îngurgiteze” ceva ce, oricât ar fi de interesant, nu-i stârnește curiozitatea. Firește că adultul este cel care are sarcina de a atrage atenția asupra spectaculozității unui subiect – sigur, ne putem gândi că statistica, de exemplu, nu are nimic spectaculos dar aici e și provocarea: cum faci să o livrezi într-o formă interesantă? De aceea suntem permanent atenți la copii, pentru a profita de orice curiozitate și a o transforma într-o oportunitate de învățare. Și, nu în ultimul rând, de a-i respecta bioritmul și nevoile caractersitice unui creier în plină dezvoltare și total diferit de cel al unui adult.

Copiii pot alege sau nu să de examene internaționale similare examenului de capacitate, pe baza carora să acceseze educația universitară.

Î: Ce obligații legale au părinții care nu își trimit copiii să învețe în sistemul școlar oficial?

R: Educarea copilului este atât o obligație, cât și un drept al părintelui. Faptul că școala din România este ineficientă și, mai mult, este total nepregătită pentru copiii prezentului, având ca rezultat doar câteva vârfuri „olimpice” (și acelea, ca urmare a meditațiilor plătite de familie) a dus la mobilizarea părinților pentru eliberarea de sub teroarea unei instituții care a devenit abuzivă. Oamenii încep să înțeleagă că educația nu este sinonimă cu școlarizarea. Ba dimpotrivă, uneori…. Asistăm, deci, la un întreg spectru de reacții – de la abandon școlar până la apariția de școli ale părinților sătui de degringolada din sistem.

În legea educației nu este prevăzută opțiunea pe care am ales-o noi – aceea home și unschooling. Dar legea educației în RO nu respectă unul dintre punctele Cartei pentru Drepturile Omului – și anume dreptul părintelui de a alege acea formă de educație care asigură dezvoltarea sănătoasă a propriilor copii. Nu respectă nici dreptul constituțional al părintelui „de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine” (Art. 29, alineat 6).

Prin urmare, am găsit o soluție care, la ora actuală, este un proiect pilot româno-britanic unicat, prin care ne vom acredita ca IBS (International British School) de tip EOTAS (Education other than at school). Avem ca reper programa britanică iar copiii dau examenele Cambridge – IGCSE (examene internaționale care recunosc nivelul de cunoștințe al copiilor la in funcție de vârstă și domeniu de interes; ex: matematică, științe, vocațional, etc.) , la 16 ani, și A levels, la 18 – pentru a accesa, apoi, facultățile la care doresc să studieze. Țin să precizez că aceste examene nu sunt obligatorii, iar evaluările celor înscriși se fac atât intern, cât și de către comisia de acreditare din UK care ne vizitează periodic pentru a ne sprijini în dezvoltarea acestui model de educație personalizată.

Î:Avem în România exemple de părinți care au implementat acest sistem până la majoratul copiilor lor? Ce fac acei copii acum?

R: Da, iar copiii sunt acum studenți la universități din afara țării, unii în ani terminali. Criteriile după care au fost selectați de către facultățile pe care le-au ales au fost portofoliul și maturitatea discursului, atunci când au fost invitați să se prezinte.

Î: De ce ar alege un părinte un astfel de sistem de învățământ?

R: O astfel de alegere nu o poate face decât un părinte nemulțumit de sistem, dar care își și asumă rolul de educator / mentor al copilului, nu doar de critic al sistemului. Este o decizie foarte grea, pentru că există acest mit că numai pedagogii se pricep să educe copii. Or, în lumina descoperirilor din neuroștiințe, atât „științele” educației (metodica, didactica, pedagogia) cât și psihologia au nevoie de actualizare și regândire – ceea ce se și întâmplă în țările civilizate – pentru că, la ora actuală, toate cele enumerate sunt doar niște colecții de „emprisime” și de practici nu întotdeauna bune. Teoria și practica educațională încă se bazează pe așa-numitele neuromituri – idei livrate într-o manieră eronată către un public care nu poate discerne ce este științific și ce nu, dar preferă comoditatea și refugiul în forme noi de misticim pseudo-științific și care afectează dezvoltarea firească a copiilor: stiluri de învățare, inteligențe multiple, NLP, teta healing și altele asemănătoare.

Î: Cum și unde putem face homeschooling în România?

R: Homeschooling se face…. at home. Cu precizarea că „home” înseamnă planeta Pământ. Pentru că noi nu ne ținem copiii închiși în casă ci îi ducem la tot felul de evenimente și activități, unde socializează (real) cu oameni de toate vârstele și de toate felurile. Copiii mei, de exemplu, mă însoțesc aproape oriunde – în țară și peste hotare. Sunt implicați direct în activitatea mea și beneficiază de compania unor oameni de la care au ce învăța.

Așa cum am precizat anterior, pentru a putea oferi părinților posibilitatea de a-și educa proprii copii, am demarat CEREHARD = Centrul de Resurse pentru Educatie Holistă al Asociatiei Re-Design, proiect pilot româno-britanic de tip EOTAS (Educație altfel decât la școală) gândit ca sprijin, ca „humanotecă” unde oricine poate veni pentru un sfat, pentru activități, proiecte, socializare, orientare în carieră. Am pus mai multe informații despre proiectele noastre pe site-ul www.redesignngo.com. Putem fi contactați prin e-mail la adresa cerehard@redesignngo.com sau telefonic la 0723176572.

Despre Adriana Brăescu: Licențiată (BS) în Biologie (1995), MD Neurobiologie (1996), doctorand Biologie cu o temă ce privește necesitatea implemetării, în educație, a rezultatelor din cercetarea neuroștiințifică– Universitatea București. – Colaborari cu departmentul de electrofiziologie al Universității Nottingham, membru al REMCE (Red de Estructuras de Movilidad para Ciudades Eficientes), rețea de experți din diverse domenii pentru implementarea de modele naturale în designul orașelor. – Fondator al Re-Design, asociație care promovează educația holistă și personalizată, precum și evaluarea cognitivă pe bază de neuroimagistică.